luni, 22 martie 2010

Europa fierbe: Zona euro a pus lacat la porti, dar nici Estul nu mai este convins de avantajele monedei unice

Criza datoriilor care zguduie din temelii zona euro a pus in asteptare procesul de extindere, iar pentru statele est-europene perspectiva aderarii nu mai pare la fel de ademenitoare ca in perioada de boom economic.


Problemele cu care se confrunta Grecia au dat peste cap planurile de extindere a zonei euro. Daca tarile care impart deja moneda unica vor fi mai severe cu cei care aspira sa intre in acest club, nici tarile din estul continentului nu se arata convinse sa renunte usor la monedele lor si la avantajele pe care acestea le aduc, scrie The Wall Street Journal.

Liderii europeni isi imaginau ca in timp zona euro se va extinde si va ajunge sa cuprinda toate statele foste comuniste aflate la granita de est a Uniunii Europene.

Dar multe dintre tarile care aveau in plan sa adere la grupul celor 16 state membre ale zonei euro au fost lovite de o recesiune severa, care a majorat deficitele bugetare pana la niveluri record. Trei dintre acestea au fost nevoite sa apeleze la Fondul Monetar International.


Adoptarea euro a trecut pe locul doi

Printre tarile candidate se numara Polonia, statele baltice, Cehia, Bulgaria, Ungaria si Romania. Una dintre conditiile impuse in momentul aderarii la Uniunea Europeana a fost adoptarea monedei euro, desi nu a fost stabilita o data limita.

Statele baltice, care au avut o crestere economica rapida in ultimii ani inainte de izbucnirea crizei financiare, erau asteptate sa se alature zonei euro intr-o perioada de timp relativ scurta, insa acum sunt puternic afectate de recesiune si incearca sa gaseasca o portita de iesire din criza.

Acum 18 luni Polonia viza adoptarea euro pana in 2011, insa astazi chiar si cei mai optimisti spun ca ar mai putea dura cativa ani pana cand statul va trece la moneda unica.

Economiile statelor estice raman prea slabite pentru a fi incluse in zona euro, chiar daca acestea reusesc sa indeplineasca criteriile de aderare in ceea ce priveste datoria si deficitul bugetar, potrivit criticilor expansiunii rapide.

Pentru zona euro, cel mai potrivit candidat - insa totodata si alegerea cea mai nesigura - o reprezinta Polonia.

Guvernatorul bancii centrale a Poloniei Slawomir Skrzypek a spus recent despre zlot ca "absoarbe foarte bine socul crizei". Oficialii polonezi spun ca aderarea la zona euro ramane telul suprem, insa ei evidentiaza ca depasirea situatiei economice este cea mai importanta, iar revenirea ar putea dura cativa ani. Mai mult, deficitele bugetare si inflatia, ambele avand un nivel peste cel maxim stabilit pentru aderarea la zona euro, trebuie aduse in limite.

Estul a devenit eurosceptic

Nici populatiile statelor candidate nu isi mai manifesta sustinerea pentru aderare la fel de vehement. Dintre respondentii unui studiu al Comisiei Europene, 40% doresc ca Polonia sa amane adoptarea monedei euro cat mai mult posibil, mai mult decat dublul celor care vor ca acest lucru sa se realizeze curand. In Cehia 50% doresc sa astepte trecerea crizei.

Viceguvernatorul bancii centrale din Cehia Miroslav Singer a spus ca "zona euro va trebui sa isi solutioneze problemele cauzate de criza fiscala din Grecia si din alte state inainte ca Cehia sa ia in considerare posibilitatea aderarii la zona euro".

Pentru unii, problemele Greciei evidentiaza beneficiile unei monede nationale diferite de moneda euro, care poate fi lasata sa se deprecieze in perioadele dificile pentru a ajuta exporturile. Cu toate acestea, pentru cele mai multe state, promisiunea unei monede stabile, ratele reduse ale dobanzii si accesul liber la cea de-a doua cea mai mare piata din lume cantaresc greu in balanta.

"Cand acceptam noi membri in zona euro, trebuie sa analizam atent datele economice si perspectivele", potrivit lui Jurgen Stark, membru al Comitetului Executiv al Bancii Centrale Europene.

Avantajele si dezavantajele monedei euro

Moneda euro, care s-a depreciat saptamana trecuta cu 1,7%, a reprezentat pentru toate statele Uniunii Europene un deziderat deoarece era vazuta ca un etalon de stabilitate, spre deosebire de monedele nationale care puteau fluctua puternic. In conditiile actualei crize financiare, moneda unica nu mai este la fel de atragatoare, ba mai mult pentru unele state reprezinta chiar o povara. Criza financiara a trimis economiile in recesiune, a redus schimburile comerciale si a paralizat sistemele financiare. Pentru statele din afara zonei euro deprecierea monedelor nationale a reprezentat un avantaj pe care si l-ar fi dorit si cele mai slabe state membre ale zonei euro, deoarece o moneda slaba incurajeaza exporturile. O revenire bazata pe exporturi ar fi putut reprezenta o solutie viabila pentru multe state, insa in interiorul zonei euro acest instrument nu poate fi utilizat, de aceea este nevoie de alte solutii. Euro a atins vineri un pret de 1,3502 dolari.

Ne vom plati datoriile, spune seful guvernului de la Atena

Grecia a luat masurile necesare pentru a iesi din criza si nu va intra in incapacitate de plata a datoriilor, a declarat primul-ministru grec George Papandreou, citat de agentia de presa Thomson Reuters. Aceasta declaratie este total opusa celei a unui oficial german care a declarat ca tara mediteraneana ar trebui sa isi anunte incapacitatea de plata. Grecia face presiuni asupra partenerilor sai din UE pentru a contribui la reducerea costurilor sale de finantare. "Grecia nu va intra in incapacitate de plata, nu vom permite acest lucru. Grecia dispune de un guvern puternic si de oameni curajosi", a declarat Papandreou.

Bancile elene risca noi reduceri de rating

Cele mai mari banci ale Greciei s-ar putea confrunta cu probleme de profitabilitate in anii urmatori pe fondul deteriorarii conditiilor economice ale tarii, ceea ce ar putea determina decizii de reducere a ratingurilor de credit, au declarat oficialii agentiei Standard & Porr's, scrie Bloomberg. Castigurile bancilor grecesti ar putea avea de suferit in conditiile in care masurile guvernamentale menite sa duca la o reducere a deficitului fiscal ce a atins 12,7% din PIB in 2009 vor reduce cererea de credite si vor genera cazuri in crestere de intrari in incapacitate de plata.

CE face front comun cu Grecia

Comisia Europeana a indemnat guvernele din zona euro sa aprobe un pachet de credite menite sa ajute Grecia sa treaca peste criza datoriilor, scrie BBC News. Presedintele Comisiei Jose Manuel Barroso (foto) a declarat ca sunt necesare masuri de sprijinire a Greciei in sensul reducerii nivelului ridicat al datoriilor sale. El a prezentat "un sistem de credite bilaterale coordonate" din partea partenerilor europeni ca fiind cea mai buna solutie. Grecia a anuntat masuri de austeritate, insa partenerii sai din zona euro nu s-au pus inca de acord cu privire la cea mai buna modalitate de sustinere a tarii.

Sistemul bancar are nevoie de o "echipa de interventie"

Europa ar trebui sa dispuna de o "brigada de pompieri" sustinuta cu fonduri din partea guvernelor si a sectorului privat care sa rezolve problemele rezultate in urma prabusirii unor banci mari, a declarat Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar International. "Cred ca este necesara o autoritate de interventie care sa dispuna de puterea si instrumentele necesare rezolvarii eficiente a problemelor legate de prabusirea bancilor transfrontaliere", a declarat Strauss-Kahn. Criza a expus mai multe deficiente ale reglementarilor din sectorul financiar, inclusiv lipsa unor mecanisme bine definite de supraveghere a creditorilor cu operatiuni transfrontaliere.
Digg Google Bookmarks reddit Mixx StumbleUpon Technorati Yahoo! Buzz DesignFloat Delicious BlinkList Furl

0 comentarii: on "Europa fierbe: Zona euro a pus lacat la porti, dar nici Estul nu mai este convins de avantajele monedei unice"

Trimiteți un comentariu