Latest Posts

marți, 13 aprilie 2010

Deflaţia şi creşterea datoriei guvernamentale ameninţă economia

JAPONIA
Deflaţia şi creşterea datoriei guvernamentale ameninţă economia


Redresarea Japoniei este solidă, însă a doua economie a lumii se confruntă cu problema deflaţiei şi a datoriei, a declarat, ieri, ministrul nipon de Finanţe, Naoto Kan. Potrivit domniei sale, preţurile bunurilor au crescut, iar yenul s-a depreciat de când guvernul condus de premierul Yukio Hatoyama a ajuns la putere, în vara anului trecut. De asemenea, executivul nipon a reuşit adoptarea bugetului înainte de sfârşitul anului fiscal, la 31 martie.

"În cele şapte luni de guvernare, nu se poate nega faptul că situaţia economică şi fiscală s-a îmbunătăţit, aşa cum arată datele oficiale", a afirmat Kan, care a avertizat că deflaţia şi creşterea datoriei guvernamentale ameninţă economia.

Oficialul nipon a accentuat necesitatea dezvoltării unei strategii de creştere economică pe termen lung şi a cerut ca obligaţiile asumate în campania electorală să fie pe deplin îndeplinite. Banca Japoniei (BoJ) consideră că atenuarea politicii monetare a avut un impact limitat asupra deflaţiei, susţine Kan, citat de Agerpres.

Comparativ cu luna trecută, Banca Centrală a Japoniei s-a arătat în aprilie uşor mai optimistă faţă de situaţia economiei, apreciind că aceasta continuă să-şi revină, graţie cererii externe şi a măsurilor de stimulare. Pentru moment, însă, BoJ se aşteaptă la o creştere moderată, urmând ca aceasta să se accelereze, după ce relansarea din sectorul corporatist se va răsfrânge şi asupra gospodăriilor. Cu toate acestea, Banca Japoniei a recunoscut că, deocamdată, momentul este mult prea slab pentru a sprijini o relansare autosuficientă a consumului privat pe piaţa internă. Guvernul nipon şi-a sporit presiunile asupra Băncii Japoniei pentru a adopta noi măsuri împotriva deflaţiei, care afectează profiturile corporaţiilor şi activitatea economică, deoarece consumatorii întârzie achiziţionarea bunurilor, sperând în noi reduceri de preţuri. Preţurile de consum în Japonia sunt în scădere din martie 2009, din cauza capacităţilor de producţie excedentare faţă de cererea în scădere, în contextul crizei mondiale.

Ministrul japonez de Finanţe, Naoto Kan, şi-a exprimat dorinţa de a stopa fenomenul deflaţiei până la finalul lui 2010, deşi BoJ şi principalele organizaţii economice internaţionale prevăd că fenomenul va persista cel puţin până în primul trimestru al lui 2012.

Japonia s-a mai confruntat cu deflaţia în perioada 1997-2006. Deflaţia descurajează investiţiile, reduce speranţa companiilor de a avea profit şi scade consumul în gospodării.
read more...

Rubla şi zlotul îşi arată muşchii în faţa euro

Rubla şi zlotul îşi arată muşchii în faţa euro

Moneda europeană are toate şansele să continue trendul de scădere faţă de valutele lumii, însă, în trimestrul al doilea, volatilitatea va fi mai redusă decât în primele trei luni.

Aprecierea leului din primul trimestru al anului nu reprezintă o excepţie printre valutele din Europa de Est. Rubla rusească şi zlotul polonez au înregistrat cele mai mari creşteri faţă de euro dintre monedele din regiune, în timp ce moneda europeană s-a depreciat cel mai mult în faţa dolarului canadian.

„Puterea economică a Rusiei cunoaşte o creştere semnificativă, iar rubla se întăreşte atât faţă de euro, cât şi faţă de dolarul american“, spune Victor Safta, directorul X-Trade Brokers România. „În primul trimestru al acestui an, dintre monedele din Europa, rubla a înregistrat cea mai mare apreciere faţă de euro, căderea generală a monedei europene fiind dublată de performanţele consemnate de economia rusă“, adaugă acesta. După un curs, la începutul anului, de 43,2535 ruble pentru un euro, la finele trimestrului, cotaţia ajunsese la 39,7623 ruble pe euro, adică o depreciere de aproape 8,1%. Faţă de dolarul american, moneda rusească s-a apreciat doar cu 2,6%, însă moneda americană se află, de asemenea, pe un trend ascendent. Economia Rusiei a ieşit, tehnic, din recesiune de anul trecut, iar previziunile de creştere pentru anul acesta sunt de 3,1%, în timp ce pentru zona euro, estimările se opresc la 0,7%.

Volatilitate în scădere pe valute

„Creşterea recentă a preţului petrolului ca urmare a semnalelor de revigorare economică venite în special din SUA a sprijinit întărirea rublei (Rusia fiind cel mai mare furnizor de energie din lume), dar nu a fost cauza principală: moneda rusească s-a apreciat şi în perioada în care preţul petrolului a scăzut“, spune Victor Safta.

În timp ce forintul maghiar a consemnat cea mai redusă creştere faţă de euro în primele trei luni, de 1,92%, valutele vestice s-au apreciat mai mult. Coroana suedeză a urcat cu 4,71% faţă de euro, iar francul elveţian, cu 4,01%. Problema ce poate rezulta din aceste aprecieri vine din exporturi, mărfurile statelor cu monede mai puternice fiind mai puţin competitive. Excepţie face tot Rusia, care, „fiind cel mai mare exportator de petrol din lume, va exporta oricum, petrolul fiind o marfă cu o cerere şi un preţ în creştere.“

Leul a reuşit să atingă un minim, în primul trimestru, de 4,06 unităţi pentru un euro, dar nu a coborât sub pragul psihologic de patru lei, în ciuda analiştilor care îl vedeau sub această cotaţie. De altfel, moneda naţională pare a avea o cotaţie stabilă în jurul valorii de 4,1 unităţi pe euro, pe fondul unei volatilităţi mai reduse decât anul trecut, dar şi decât cea a celorlalte perechi valutare. „Piaţa a fost extrem de volatilă în primul trimestru pentru mai mult perechi, cu variaţii de 7-14% între minime şi maxime“, spune directorul X-Trade Brokers, care arată că „tendinţa se va menţine şi în trimestrul al doilea, dar cu o volatilitate ceva mai scăzută, primele trei luni absorbind deja influenţele majore înregistrate de principalele economii ale lumii“. Moneda euro are astfel şanse să continue deprecierea, într-un ritm mai redus însă.

8,81 de procente este deprecierea consemnată de euro faţă de dolarul canadian în primul trimestru, cea mai mare scădere a monedei europene în raport cu una dintre valutele lumii.

Banca centrală a Poloniei a intervenit vineri pe piaţa valutară pentru deprecierea zlotului, pentru prima dată în ultimii zece ani, măsura beneficiind de susţinerea Ministerului de Finanţe.

Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Dominik Radziwill a declarat pentru Reuters că instituţia susţine decizia băncii.

"Este în mod cert o măsură benefică. Este un factor pe care piaţa trebuie să-l ia în calcul pentru realizarea de analize. Suntem întru totul de acord cu politica băncii în această situaţie", a afirmat Radziwill.

Prima intervenţie de acest fel din ultimii zece ani

Ministerul de Finanţe împărtăşeşte îngrijorarea băncii centrale privind recenta apreciere a zlotului, a adăugat el. Înainte de intervenţia Băncii Poloniei, valoarea zlotului în raport cu euro era cu 6% peste nivelul de la începutul anului, aproape de maximul ultimelor 18 luni.

Intervenţia este prima de acest fel din ultimii zece ani, după introducerea cotaţiei complet libere a zlotului la 11 aprilie 2000, a afirmat economistul ING Bank Varşovia Rafal Benecki.

Cu ochii pe viitorul guvernator

Astăzi, zlotul polonez şi bursa de la Varşovia au evoluat luni în linie cu trendurile de pe pieţele globale, pe un rulaj redus, manifestând rezistenţă în urma tragediei aviatice care a provocat sâmbătă moartea preşedintelui Lech Kaczynski şi a altor câtorva zeci de oficialităţi.

Investitorii urmăresc îndeaproape ce se întâmplă la banca centrală, după ce preşedintele în exerciţiu al instituţiei, Bronislaw Komorowski, a declarat că va încerca să găsească repede un înlocuitor pentru guvernatorul Slawomir Skrzypek, care se numără de asemenea printre victimele accidentului de sâmbătă.

Decizia ar putea avea un impact asupra politicii monetare a băncii centrale, dar şi alte implicaţii legate de intervenţiile pentru oprirea aprecierii zlotului sau de scandalul în care a fost implicat Skrzypek privind suma din excedentul financiar aferent anului 2009 transferată de la banca centrală la bugetul de stat.

sursa: capital
read more...

Grecia primeşte 30 de miliarde de euro. Şi totuşi mai are nevoie de bani


Grecia primeşte 30 de miliarde de euro. Şi totuşi mai are nevoie de bani

Țările din zona euro au convenit ieri să acorde Greciei un ajutor fără precedent în valoare totală de 30 de miliarde de euro, pentru ca aceasta să poată depăşi dificultăţile financiare şi criza bugetară care au fragilizat Europa întreagă.

"Statele membre ale Eurozone vor pune fonduri la dispoziţia Greciei, sub forma unor împrumuturi bilaterale", a explicat Jean-Claude Juncker, precizând că fiecare stat din zona euro va participa la acest sprijin în funcţie de posibilităţi. Alte 15 miliarde euro ar urma să vină de la FMI.

"Este o sumă uriaşă. Este mai mult decât o bazooka (lansator de rachete antitanc - n.r.). Au ajuns la abordarea nucleară a problemei Greciei", comentează Stephen Jen, fost economist FMI şi actual director executiv la BlueGold Capital Management LLP Londra.

Cu toate acestea, Grecia mai are nevoie de bani, subliniază publicaţia The Economist. Astfel, până la finalul acestui an, Grecia va trebui să împrumute nu mai puţin de 50 de miliarde de euro.

Grecia a împrumutat deja peste 15 miliarde de euro în acest an prin intermediul emisiunilor de obligaţiuni şi a unui plasament privat, dintr-un necesar estimat la 53,2 miliarde de euro pentru 2010. Totodată, autorităţile intenţionează să diminueze în 2010 cu patru puncte procentuale deficitul bugetar, la 8,7% din Produsul Intern Brut.

Pentru că Grecia avea pistolul la tâmplă, UE a pus pistolul pe masă

Ajutorul UE, la care va participa şi Fondul Monetar Internaţional, vine în contextul în care Grecia avea, oarecum pistolul la tâmplă: Guvernul de la Atena trebuie să refinanţeze, până la sfârşitul lunii mai, datorii scadente de circa 23 de miliarde de euro, însă randamentele cerute de investitori pentru a împrumuta guvernul elen au crescut puternic de la începutul anului din cauza creşterii probabilităţii unui scenariu de criză ca urmare a deficitului bugetar şi datoriei publice uriaşe.

Aşa cum subliniază cei de la The Economist, odată cu acordul încheiat ieri, Uniunea Europeană pune pe masă pistolul despre care vorbea nu demult premierul grec, care afirmase faptul că Grecia are nevoie de o armă încărcată pe masă pentru a se asigura că pieţele răspund într-o manieră pozitivă.

sursa: capital
read more...

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Hai sa ajutam si noi!

E cazul sa facem si ceva concret cu blogul acesta! Cel putin in domeniul umanitar... La ce m-am gandit? Sunt "n" articole in care se cere ajutorul pentru un om mai putin fericit decat noi, asta ca sa nu zic un om disperat… M-am tot gandit ce si cum s-ar putea face in asa fel incat sa atragem cu totii si in acelasi timp atentia catre aceste cazuri; acum se face disociat si astfel se dilueaza mesajul.

Nu stiu, poate ca gresesc, poate ca-i mai bine asa cum e acum. Astept sa-mi spuneti si voi.

Stati sa va zic ideea… ma gandeam ca ar fi mai eficient sa avem un blog, un site ceva unde sa centralizam probleme de genul acesta. Sa le organizam cum trebuie, sa le documentam, atat cat putem, si, la un anumit moment din saptamana, din fiecare saptamana, sa trimitem cu totii un email scurt la tori cunoscutii nostri in care sa spunem “Ajuta”, cu link catre blogul / site-ul asta, iar ei la randul lor sa dea mai departe... Fiecare are o lista de mess si daca s-ar da catre ei un semnal poate popularizam mai bine. Din vorba-n vorba cum se spune...

Cum suna?

Daca ne-am organiza ai trimite un mail o data pe saptamana, in fiecare saptamana, in acelasi timp cu ceilalti, cu postul respectiv?

sursa: Miscarea celor ca noi!
read more...

vineri, 9 aprilie 2010

În rai sau în iad, cu ochii pe valute

În rai sau în iad, cu ochii pe valute
În rai sau în iad, cu ochii pe valute

Investitorii din piaţa Forex sunt caracterizaţi printr-o apetenţă crescută la risc, fiind comparaţi cu clienţii caselor de pariuri. Câştigurile, dar şi pierderile, sunt pe măsura riscurilor asumate.

Vrei un Porsche Boxster Cabrio? Nu te costă nimic, trebuie doar să participi la un concurs de tranzacţionare Forex! Deşi poate suna ciudat să vedeţi aşa ceva scris într-un articol care nu este publicitar, aceasta este modalitatea de promovare pentru multe companii de brokeraj bursier care oferă platforme de tranzacţionare celor dispuşi să aloce timp pentru a învăţa ce înseamnă piaţa de capital internaţională. Compania X-Trade Brokers este cea care a lansat concursul la care facem referire, ajungând la a doua ediţie anul acesta. Un concurs în care „condiţiile de tranzacţionare sunt cele din piaţa reală, dar banii sunt virtuali“, se arată în comunicatul brokerului. Câştigătorul, adică investitorul care obţine cel mai mare profit de pe urma celor 10.000 de lei virtuali, primeşte maşina drept recompensă, iar cei de pe locurile doi şi trei se aleg cu câte un laptop. Competiţia este organizată de X-Trade şi în Spania, Germania, Polonia, Cehia şi Slovacia, dar principalul premiu este un autoturism marca Porsche în fiecare ţară. În România, primul concurs a fost organizat în septembrie-noiembrie anul trecut şi a înregistrat un record de participare, 40.000 de persoane, cel mai mare dintre toate ţările în care se organizează.

Concursurile atrag mii de participanţi

Intenţia concursurilor organizate (cel al X-Trade nu este singurul de-a lungul ultimilor ani) este, pe lângă promovarea serviciilor şi a companiei, educarea participanţilor ca potenţiali investitori. De altfel, într-o primă etapă, concursul presupune familiarizarea cu respectivul domeniu, adică cu platforma de tranzacţionare, instrumentele de analiză tehnică, fundamentală şi cu specificul tranzacţiilor cu instrumentele derivate utilizate.
„Foarte relevant pentru potenţialul acestei pieţe este faptul că peste 35.000 dintre participanţi au rămas în contact direct cu noi după concursul anterior, perfecţionându-şi sistemele de tranzacţionare, iar unii deschizându-şi conturi reale“, spune Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers. Iar potenţialul pieţei este ceea ce „îi mână în luptă“ pe brokerii care oferă aceste servicii financiare.

Ajutaţi şi de criza pieţelor tradiţionale de capital, care a decimat profiturile investitorilor în acţiuni de pe piaţa spot (la vedere), brokerii de instrumente derivate şi contracte pe cursul valutar au putut atrage mai uşor clienţi datorită ofertei extrem de diversificate. Indiferent de direcţia în care merge piaţa sau cursul, investitorul poate câştiga atâta timp cât se află de partea pozitivă a contractului. „Piaţa Forex este cea mai mare din lume, cu aproximativ 3,5 trilioane de dolari tranzacţionaţi zilnic, ceea ce arată o permanentă mişcare, care o face să fie extrem de atractivă pentru traderii şi investitorii de peste tot“, spune Espin Molin, global product manager la Saxo Bank. Iar dezvoltarea spectaculoasă din ultimii zece ani a sistemelor online permite investitorilor tranzacţionarea de oriunde şi oricând.

Lipsa de transparenţă este generalizată

Dimensiunea pieţei autohtone de Forex şi derivate este imposibil de estimat în condiţiile lipsei de transparenţă care caracterizează sistemul de tranzacţionare. Practic, investitorii îşi pot deschide oricând un cont online atât la un broker autohton, cât şi la unul extern. Totodată, valoarea tranzacţiilor nu este înregistrată precum cea din piaţa la vedere. De altfel, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a şi precizat recent că platformele de tranzacţionare de tip Forex nu sunt reglementate şi supravegheate de către instituţie, iar tranzacţiile nu sunt compensate de Fondul de Compensare a Investitorilor. CNVM a interzis, luna trecută, companiei BForex Global Trading să mai desfăşoare operaţiuni cu valută spot şi a decis declanşarea unui control.

În absenţa unei reglementări interne, investitorii trebuie să fie atenţi ca brokerii să facă parte dintr-un fond de garantare din altă ţară, de regulă cea de origine, reducând astfel riscurile asociate unor operaţiuni care presupun depunerea unei sume de bani într-un cont real.

Adunaţi pe forumuri online

Lipsa de transparenţă se manifestă şi la nivelul investitorilor individuali. Reuniţi pe forumuri şi site-uri de specialitate, unde cei neiniţiaţi nu înţeleg prea uşor ce anume se discută, investitorii se feresc să vorbească despre câştigurile obţinute sau pierderile marcate. „Trebuie făcută o distincţie între profilul clientului jucător pe piaţa Forex şi cel al investitorului pe piaţa de capital“, spune Alexandru Ioan, head of retail brokerage, KBC Securities Romania, intermediar specializat în pieţele autohtone. „Tranzacţiile Forex se încheie în marjă (între 1:50 şi 1:400), astfel că profitul sau pierderea sunt puternic multiplicate. Vorbim de un public al cărui nivel de toleranţă la risc este similar clienţilor caselor de pariuri“, continuă Ioan.

Diferenţa mai poate fi dată şi de nivelul de cunoştinţe de analiză tehnică pe care trebuie să le deţină un investitor de succes de pe piaţa Forex. „Ai nevoie de cel puţin doi ani de studiu al analizei tehnice pentru a spune că stăpâneşti acest tip de tranzacţionare“, spune Petre Miloiu, investitor în ambele pieţe de capital. Cu alte cuvinte, nivelul de specializare necesar este foarte înalt, motiv pentru care mulţi „novici“ renunţă, de regulă, după ce pierd suma iniţială de bani.

Investitor transformat în intermediar

Există şi cazuri în care investitorii au devenit intermediari după o anumită perioadă de tranzacţionare. Mugur Anghelache este unul dintre pasionaţii pieţei de capital, care a pus la cale, pe lângă un forum online dedicat (www.bursanoastra.ro), şi evenimente sau întâlniri cu investitorii în pieţele interne sau externe. În prezent, devenit introducing broker pentru case de intermediere, Mugur Anghelache face o distincţie plastică între jucătorii de pe Forex sau derivate, respectiv „blănar“ şi „trader“. „Blănarul nu este altceva decât investitorul care merge cu marja „la blană“, adică la maximum, iar traderul este profesionistul care îl tapează sistematic de bani“, spune Mugur Anghelache. Iar blănarul, cel care deschide un cont de 1.000 de euro şi intră cu un lot maxim în piaţă, respectiv 100.000 de euro expuşi la o marjă de 1:100, are toate şansele să piardă banii de la bun început.

„Tranzacţionarea cu succes pe pieţele financiare ţine de patru aspecte esenţiale: analiza fundamentală, să ştii ce se întâmplă în lume, cea tehnică, cunoaşterea platformei pe care o utilizezi şi un sistem propriu de management al riscului“, spune Claudiu Cazacu, analist pieţe financiare X-Trade Brokers. Utilizarea ordinelor „take profit“ şi „stop loss“ este obligatorie pentru cei care îşi creează un sistem de tranzacţionare personal, însemnând închiderea contractului deschis în momentul în care este atinsă o anumită valoare.

Doar pentru prezentarea în mare a instrumentelor ce trebuie utilizate în tranzacţionarea eficientă pe piaţa Forex ar fi nevoie de mult mai mult decât două pagini de ziar. De aceea este evident că în piaţă rezistă doar cei pasionaţi cu adevărat de piaţa de capital, dispuşi să piardă mult timp pentru studiu şi tranzacţionare (piaţa este deschisă de dimineaţa devreme până târziu în noapte.)

Obligatoriu strategie pe termen lung

„Şi în piaţa spot este nevoie de strategie pe termen lung, care aduce rezultate bune celor care au disciplina necesară“, spune Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest. Avertismentele intermediarilor sunt bine-venite în prezent, când avalanşa de publicitate online poate atrage mulţi investitori noi, nepregătiţi cum trebuie pentru riscul la care se supun. „Dacă eşti nou în Forex, este important să exersezi pe un cont demo înainte să tranzacţionezi pe un cont real“, spune Espen Molin. Cum în piaţă există şi investitori de la vârste fragede, adică de la 18 ani sau chiar mai puţin pentru cei care deschid variante demo, putem spune că piaţa are un viitor luminos. De altfel, brokerii mari preconizează dublarea numărului de clienţi în următorii doi ani, bazându-se pe facilităţile oferite de internet.

Potenţialul pieţei Forex este arătat şi de faptul că 35.000 de participanţi din 40.000 au rămas în contact cu noi.
Victor Safta, director X-Trade Brokers România

3,5 trilioane dolari este valoarea tranzacţiilor zilnice de pe piaţa internaţională Forex, fiind astfel cea mai mare piaţă financiară din lume

1:50 este una dintre cele mai mici marje practicate pe piaţa Forex, adică printr-un cont de 1.000 de euro se pot încheia contracte de 50.000 de euro

Publicul pieţei Forex are un nivel de toleranţă la risc similar cu cel al clienţilor caselor de pariuri, profitul sau pierderea fiind puternic multiplicate.
Alexandru Ioan, head of retail brokerage, KBC Securities

Sistem alternativ de tranzacţionare la BVB

Fără nicio legătură directă cu avântul pieţelor Forex, Bursa de Valori Bucureşti a decis lansarea unui sistem alternativ de tranzacţionare, care mai aşteaptă în prezent doar aprobarea CNVM. Denumit CAN (Companii şi Acţiuni Noi), sistemul îşi propune atragerea la cota bursei a companiilor care nu îndeplinesc criteriile minime pentru admiterea pe piaţa principală (capitalizare, vechimea afacerii, free-float), a societăţilor nou-înfiinţate (cu posibilitatea de a face prescripţie publică pentru o nouă companie) şi a titlurilor deja listate pe o piaţă reglementată din Uniunea Europeană. „Trendul internaţional din prezent este de deschidere a pieţelor şi platformelor către instrumente şi acţiuni noi, cu proceduri simplificate de listare“, a declarat Anca Dumitru, directorul general al BVB. Admiterea la tranzacţionare în sistemul CAN va fi posibilă printr-o simplă cerere, urmând ca bursa şi intermediarul să pună la dispoziţia investitorilor informaţiile necesare achiziţionării respectivelor titluri. Garantarea tranzacţiilor încheiate vine de la Depozitarul Central, care se va ocupa de decontarea şi compensarea acestora, iar partea cea mai interesantă a noului sistem vine din zona internaţională. „Prin această categorie pot fi aduse în România companii mari, listate la bursele mature din Europa“, spune Alin Barbu, director IT la BVB. Spre exemplu, un broker care activează prin colaborare cu bursa londoneză poate aduce la CAN acţiunile Vodafone, interesante pentru investitorii români datorită activităţii autohtone, fără a fi nevoie de acordul companiei. Modelul de tranzacţionare va fi similar cu cel al titlurilor Erste Bank, listate prin passporting la Bucureşti. Apariţia acestui sistem ar duce la diversificarea ofertei BVB din prezent, care suferă din cauza lipsei de noi listări şi a lichidităţii scăzute. Nu se va rezolva însă problema pieţei Rasdaq, care rămâne nereglementată conform normelor europene, însă funcţionează ca o piaţă guvernată de reguli bine stabilite şi supravegheată. De altfel, companiile listate în prezent pe Rasdaq nu pot trece pe sistemul alternativ înainte de clarificarea situaţiei pieţei secundare.

Trendul internaţional este de deschidere a pieţelor către instrumente noi de tranzacţionare şi de simplificare a procedurilor de listare.
Anca Dumitru, director general, BVB
read more...

marți, 30 martie 2010

Cursul a oscilat nesemnificativ şi a închis şedinţa la 4,07 lei/euro, nivel similar cu cel de vineri

Moneda naţională a oscilat nesemnificativ în raport cu euro, în a doua parte a şedinţei interbancare de luni, în jurul nivelului de 4,07 lei/euro, pe fondul lipsei de interes a jucătorilor, iar la închidere cursul se situa la 4,0695-4,0715 lei/euro, nivel similar cu cel de la finele zilei de vineri.

Decizia Băncii Naţionale a României (BNR) de a diminua rata dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 6,5% nu a avut influenţe asupra evoluţiei monedei naţionale, întrucât decizia a fost în linie cu aşteptările analiştilor.

În jurul orei 16:30, sentimentul regional era mixt, astfel că zlotul se aprecia cu 0,3%, în timp ce forintul pierdea 0,2% în raport cu euro.

Primele cotaţii ale zilei s-au situat la 4,0710 - 4,0730 lei/euro, uşor mai sus faţă de închiderea de vineri, 4,0705 - 4,0715 lei/euro.

Ulterior, cursul a scăzut treptat, pe volume reduse de tranzacţionare, astfel că în jurul orei 10:15 euro era schimbat pentru 4,0690 - 4,0710 lei.

Cel mai redus nivel al şedinţei a fost de 4,0655 - 4,0675 lei/euro, dar cumpărările de euro ale băncii centrale au întors cursul aproape de 4,07 lei/euro. Cu puţin înainte de ora 13:00, tranzacţiile se perfectau la 4,0680 - 4,0700 lei/euro.

În a doua parte a şedinţei, cotaţiile au consemnat variaţii nesemnificative, în jurul nivelului de 4,07 lei/euro. La închidere cursul se situa la 4,0695 - 4,0715 lei/euro.

Pe parcursul zilei, cotaţiile au urcat la un maxim de 4,0720 - 4,0750 lei/euro.

Cursul de referinţă BNR a urcat luni cu 0,22 bani, la 4,0704 lei/euro, după ce vineri banca centrală a anunţat un curs oficial de 4,0682 lei/euro. În schimb, leul a continuat să se aprecieze luni în raport cu dolarul american, banca centrală anunţând un curs de 3,0204 lei/dolar, respectiv cu 2,06 bani sub paritatea de vineri, de 3,0410 lei/dolar.

Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au mai scăzut uşor la 3,51- 4,01%, după ce în şedinţa precedentă au variat între 3,58% şi 4,08%. Totodată, băncile au crescut uşor randamentele afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână, acestea urcând de la 3,63% - 4,13% la 3,71 - 4,21%.

SURSA: Mediafax
read more...

ForexLive Asian forex market wrap: quiet ranges again in Asia

Japan’s unemployment rate remains at 4.9%
Japan’s February industrial output -0.9%
Australian PM says Chinese relations can withstand disagreements
Chinese central bank adviser calls for resumption of Yuan rise
Regional equity markets rise by 0.5%

A very quiet NY afternoon session set the tone for a similarly quiet Asian session with most on the majors in 30 pip ranges. The JPY crosses saw some selling on the approach to the Tokyo Fix led by exporters but these losses were subsequently reversed.

USD/JPY opened around 92.50, fell on exporter selling to a low around 92.15, recovered post-fix to 92.40 but has since drifted lower again in very insipid trade. Range: 92.13/55

EUR/USD has only had a 23 pip range between 1.3472/95 and traders have stayed on the sidelines in the absence of any important developments.

Cable has also had an unusually quiet 1.4975/99 range.

The AUD slipped a little in early trade from its .9180 NY closing level as the market focussed on the Rio Tinto trial in China. These losses have been reversed in atight .9160/91 trading range.

Markets: Nikkei +0.5%, HK +0.5%, Kospi +0.2%. Gold steady at $1109/oz
read more...