sâmbătă, 20 martie 2010

4. Analiza Tehnică O Introducere în înţelegerea Diagramelor

Pieţele reprezintă lupta între două forţe opuse - taurii, care vor să împingă preţul mai sus, şi urşii, care vor să îl împingă mai jos. Întrucât fiecare parte încearcă să o domine pe cealaltă, acestea lasă urme. Avantajul analizei tehnice este faptul că modelele se repetă adeseori. Prin urmare, acest lucru poate fi foarte util în anticiparea variaţiilor viitoare ale preţurilor pe piaţa valutară.

Analiza tehnică reprezintă arta şi ştiinţa de a citi şi înţelege o diagramă de preţuri pentru a stabili cine este mai puternic şi cine ar putea câştiga lupta în viitor.
Tipurile de diagrame

Există trei tipuri de diagrame utilizate în mod obişnuit în analiza tehnică a pieţei valutare:

Diagramele liniare:

Diagrama liniară este cea mai simplă formă de diagramă. Aceasta indică preţurile de închidere pentru orice perioadă de timp dată. Totuşi, ea nu spune prea multe despre preţul de deschidere sau fluctuaţiile preţurilor în perioada respectivă.

Diagramele cu bare:

În diagramele cu bare, bara verticală indică extremele. Prin extreme înţelegem cel mai mare şi cel mai mic preţ atins într-o anumită perioadă. Semnele scurte de pe lateralele diagramei cu bare ne arată când s-a deschis şi când s-a închis perioada. Cu cât mai mare este bara, cu atât mai larg este spaţiul luptei. Cu cât mai mică este bara, cu atât au existat mai mult acord şi mai mult consens în privinţa preţului. De asemenea, puteţi verifica dacă deschiderea şi închiderea perioadei în cauză au avut loc mai aproape de cel mai mic preţ, de cel mai mare preţ sau de un preţ intermediar.

Diagramele lumânare:

Diagramele lumânare s-au utilizat pentru prima dată în Japonia, în secolul al XII-lea, în încercarea de a anticipa preţurile la orez şi au generat rezultate de o precizie remarcabilă. Similare diagramei cu bare, acestea indică deschiderea, închiderea, punctul de maxim şi punctul de minim al oricărei perioade date. Pe lângă răspunsul la întrebarea „Cine câştigă?”, acestea pot indica şi răspunsul la întrebarea „Cine este mai puternic?”. Aceasta se datorează unor caracteristici uşor de recunoscut, cum ar fi mărimea corpurilor acestora, lungimea fitilurilor acestora şi coloristica lor generală.

Lumânările de pe diagramă au fitiluri la ambele capete. Fitilul ne indică extremele, cu alte cuvinte cele mai mari şi cele mai mici preţuri întâlnite în timpul perioadei respective. Corpul lumânării ne arată preţurile de deschidere şi de închidere. În plus, culoarea lumânării ne arată cine a câştigat în final. Lumânările verzi reprezintă o închidere mai mare decât deschiderea, în timp ce lumânările roşii reprezintă o scădere a preţului de închidere faţă de preţul de deschidere.

În exemplul din dreapta, puteţi observa cum cea mai recentă lumânare s-a deschis la 1,4830, apoi a scăzut până la 1,4820. Apoi a început să crească până la 1,4860, înainte de a se stabili în final la actualul preţ de închidere de 1,4850. Acesta se află cu 20 pip-uri mai sus de locul în care şi-a început călătoria.

În acest mod, fiecare lumânare ne spune o poveste completă despre ceea ce s-a întâmplat în lupta pentru putere dintre tauri şi urşi în timpul respectivei perioade de timp. De asemenea, diagramele lumânare ne oferă indicaţii despre cine devine mai puternic şi cine devine mai slab.

Există un tip special de lumânare numit „doji” – aceasta este lumânarea unde preţul de deschidere şi preţul de închidere sunt identice lăsând lumânarea fără niciun fel de corp. Aceste lumânări arată ca un „+” şi reprezintă un moment de consens – un acord între cumpărătorii şi vânzătorii de pe piaţă, dar şi un moment de nehotărâre în privinţa direcţiei de urmat.

În diagrama din stânga, puteţi observa cum taurii îşi pierd treptat puterea, pe măsură ce cursa ajunge la sfârşit în partea de sus, după cum o ilustrează corpul din ce în ce mai mic al lumânării. Apoi se imprimă un doji şi începem să vedem cum urşii îi înving încet pe tauri, pe măsură ce preţul începe să evolueze în jos.

Intervale de timp

Fiecare lumânare sau bară pe diagramă reprezintă o perioadă specifică de timp. Aceasta poate fi de un minut, 5 minute, 15 minute, 30 de minute, o oră, 4 ore, o zi, o săptămână sau o lună întreagă. Intervalul de timp se referă la timpul necesar pentru a imprima o lumânare pe diagrama dumneavoastră.

Ambele diagrame din dreapta ilustrează aceeaşi perioadă de timp şi aceeaşi evoluţie a preţului, de la 1,4710 până la 1,4840.

Prima diagramă reprezintă un interval de timp mai lung, unde imprimarea unei lumânări durează 1 oră. A doua diagramă reprezintă un interval de timp mai scurt, care arată aceeaşi evoluţie, dar în intervale de 5 minute.

Intervalul de timp pe care alegeţi să îl utilizaţi depinde de tipul tranzacţiei pe care doriţi să o executaţi. O persoană care urmăreşte o tendinţă pe termen lung va utiliza probabil un interval de timp mai lung, un trader de ocazie va folosi un interval de timp intermediar, iar un trader cu ziua sau un speculant va opta probabil pentru intervale de timp mai scurte.

Tranzacţionarea cu intervale de timp multiple

O strategie pentru tranzacţionare poate consta în utilizarea de intervale de timp multiple. Pentru a realiza acest lucru, trebuie mai întâi să identificaţi cea mai bună diagramă care trebuie utilizată pentru un anumit stil de tranzacţionare. Acesta va fi intervalul de timp mai scurt. Acum alegeţi o altă diagramă pentru intervalul de timp mai lung. Scopul este să alegeţi două diagrame care sunt suficient de îndepărtate una de cealaltă (un factor de 5 sau cât mai apropiat posibil).

De exemplu, un trader pe termen lung care utilizează o diagramă zilnică drept interval de timp mai scurt poate considera ocazional diagrama săptămânală ca fiind intervalul de timp mai lung (din moment ce săptămâna are 5 zile). Un trader cu ziua care utilizează o diagramă de 5 minute ca interval de timp mai scurt ar utiliza cel mai probabil o diagramă de 30 de minute ca fiind intervalul de timp mai lung (din moment ce o diagramă de 15 minute înseamnă un factor de numai 3 şi poate să nu ofere o perspectivă suficient de diferită).

La un interval de timp mai mare, puteţi decide dacă doriţi să fiţi taur sau urs în ceea ce priveşte perechea valutară respectivă (sau puteţi hotărî să rămâneţi deoparte şi să căutaţi o altă pereche, în cazul în care piaţa este echilibrată lateral şi nu prezintă nicio direcţie clară). Atunci puteţi să reveniţi la intervalul de timp mai scurt şi să recepţionaţi semnalele de intrare ca fiind normale, dar numai în direcţia pe care aţi hotărât-o în intervalul de timp mai lung. Un taur ar căuta semnalele mai lungi pentru a cumpăra, ignorând toate semnalele scurte. Un urs ar căuta să vândă scurt şi ar ignora toate semnalele lungi.

Tendinţele îşi schimbă în cele din urmă direcţia, dar în general au tendinţa să facă acest lucru treptat. Vă puteţi răzgândi şi puteţi alege o direcţie diferită, dar numai pentru intervalul de timp mai lung, nu şi pentru intervalul de timp mai scurt. Ideea care stă la baza analizei de intervale de timp multiple este aceea de a reduce numărul de tranzacţii false şi de a evita tentaţia de a tranzacţiona aleatoriu, în ambele direcţii deodată.
Digg Google Bookmarks reddit Mixx StumbleUpon Technorati Yahoo! Buzz DesignFloat Delicious BlinkList Furl

0 comentarii: on "4. Analiza Tehnică O Introducere în înţelegerea Diagramelor"

Trimiteți un comentariu